În loc să doarmă pe paie, camera este dotată cu paturi suprapuse, acoperite cu bumbac egiptean, ceea ce face șederea mult mai confortabilă. De asemenea, pensiunea oferă și o „experiență Friesian”, în ...
Internaționalul de tineret a profitat de pauză și și-a completat tatuajele de pe mâna dreaptă, care acum este acoperită de desene. Tatuajul de pe umăr, care poate fi văzut în galeria foto de mai jos, ...
În timp ce cei mai mulți elvețieni au adăposturi private, unii se bazează pe buncărele comunitare. Lângă biroul său se află unul dintre cele 350 de astfel de adăposturi ale cantonului, bine întreținut ...
a spus el, adăugând că solicitările de locuri din partea cetățenilor francezi au trebuit să fie refuzate. Lângă biroul său se află unul dintre cele 350 de adăposturi comunale ale cantonului, bine ...
De asemenea, vor fi înfiinţate centre de sănătate mintală şi pentru prevenirea adicţiilor, în unităţile sanitare publice, prin reorganizarea centrelor de sănătate mintală din cadrul unităţilor ...
De asemenea, vor fi înfiinţate centre de sănătate mintală şi pentru prevenirea adicţiilor, în unităţile sanitare publice, prin reorganizarea centrelor de sănătate mintală din cadrul unităţilor ...
Puntea principală este împărțită în 6 zone funcționale: o zonă de lucru pentru comandă, o sală de conferințe, o sală de briefing, o zonă de lucru pentru echipa de operațiuni și zone de odihnă cu ...
Asta se intimpla chiar in timp ce managerul unitatii sanitare, medicul Claudia Coste, se afla la Bucuresti unde se intilnea cu secretarul de stat ...citește toată știrea Disclaimer: Știrile locale ...
Or, în prezent spitalul are secții cu paturi multe, dar fără pacienți, și secții asaltate de bolnavi, dar fără capacitatea de a-i îngriji. Promisă de manager pentru iulie, reorganizarea a fost decisă ...
Doar 2 paturi ATI pentru pacienţii cu COVID sunt libere, astăzi, în toată ţara, la Braşov şi Cluj, potrivit datelor centralizate de Grupul de Comunicare Strategică, informează G4media. "În data de 30 ...
Ministerul Sănătăţii a anunţat că începând de luni, 13 septembrie, unităţile sanitare cu paturi, care au în structură secţii sau compartimente cu profil pediatric, pot asigura asistenţa medicală ...
Sectia de Psihiatrie are 40 de paturi, dar de multe ori numarul pacientilor depaseste cu mult capacitatea de cazare. "Suntem singura sectie de Psihiatrie acuti din judet. Avem 40 de paturi de acuti si ...